SCRISOAREA FPSC

Federația Patronatelor Societăților din Construcții (FPSC), organizație reprezentativă la nivel de sector de activitate construcții civile și industriale, a înaintat prim-ministrului României, Marcel Ciolacu, o scrisoare deschisă privind intenția exprimată de actualul Guvern de a revizui eficiența acordării facilităților fiscale salariaților din domeniul construcțiilor. În scrisoarea adresată, se vorbește atât despre situația actuală din construcții, cât și despre pierderile însemnate pe care bugetul de stat le-ar suferi în cazul eliminării facilităților fiscale pentru angajații din construcții.

La nivel național, conform unui comunicat de presă primit la redacție, situația actuală se prezintă astfel: volumul de investiții preconizate a fi finanțate până în 2030 din fonduri europene și naționale în care vor fi implicate exclusiv firmele de construcții este de aproximativ 150 miliarde de euro, în condițiile în care numărul mediu de angajați a fost, în anul 2022, de 450.000 de angajați, cu un salariu mediu brut de 7.000 lei/lună. Calculele efectuate de specialiștii FPSC arată că eliminarea facilităților fiscale pentru angajații din construcții ar duce la încasarea suplimentară la bugetul de stat a unei sume de aproximativ 50-60 de milioane de euro lunar (în primele 3 luni) și sub 30 milioane de euro lunar după 9-10 luni, prin migrarea forței de muncă spre ”piața neagră sau gri”.

 

https://www.viata-libera.ro/prima-pagina/205631-activitatea-din-constructii-se-poate-bloca-in-lipsa-facilitatilor-fiscale-scrisoare-deschisa-a-patronatelor-reprezentative