Codul Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor (CATUC) introduce un mecanism clar pentru soluționarea situației construcțiilor realizate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea autorizației emise, dar stabilește, în același timp, reguli mai stricte pentru combaterea construirii ilegale, anunță ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.
Potrivit Ministerului Dezvoltării, autorizația de regularizare va putea fi emisă numai dacă imobilul respectă cumulativ anumite reglementări urbanistice. La finalul perioadei tranzitorii, autoritățile vor începe procedurile pentru desființarea lucrărilor neautorizate, cu recuperarea cheltuielilor de la proprietar, sau vor solicita instanței desființarea acestora. Pentru anumite construcții, regularizarea va fi permisă și după această perioadă tranzitorie de un an.
Ministerul Dezvoltării informează joi, 13 august, printr-un comunicat de presă, că noua autorizație de regularizare permite aducerea în legalitate numai în condițiile expres prevăzute de Cod și nu reprezintă o legalizare automată a construcțiilor executate fără respectarea legii.
Text integral pe Ziare.com Termen limită pentru intrarea în legalitate a construcțiilor realizate fără autorizație. Care este perioada tranzitorie, potrivit noului Cod al urbanismului
