
În contextul dezvoltării accelerate preconizate în estul și sud-estul României, constructorii reamintesc autorităților administrației publice rolul esențial al sectorului construcțiilor în susținerea progresului economic și social al regiunii.
În cadrul conferinței organizate de Patronatul Societăților din Construcții (PSC) – Filiala Galați, constructorii au subliniat că orice proces de dezvoltare regională este strâns legat de realizarea unor investiții consistente în infrastructură.
Drumurile, podurile, rețelele edilitare, clădirile publice și proiectele de utilitate reprezintă fundamentul unei economii competitive și atractive pentru investiții.
Totodată, astfel de proiecte nu pot fi implementate fără existența unor companii de construcții puternice, reziliente și bine pregătite. Constructorii reprezintă un veritabil vector de dezvoltare, contribuind direct la transformarea investițiilor publice și private în rezultate concrete pentru comunități și mediul de afaceri.
La rândul lor, reprezentanții administrației publice locale au transmis mulțumiri companiilor din sectorul construcțiilor pentru capacitatea de adaptare și reziliența demonstrate într-o perioadă marcată de provocări economice semnificative.
Articol integral: https://arenaconstruct.ro/zona-de-est-a-romaniei-nu-poate-fi-dezvoltata-fara-infrastructura-realizata-de-constructori/
