Unul dintre momentele de referinta care raman in istoria
Anul viitor ar putea începe construcția unui nou stadion, ”dacă totul va merge bine”, susține Florin Birta primarul municipiului Oradea. Valoarea totală a investiției care cuprinde stadion, parcare
„Niciodata nu a existat o asemenea conjunctie de fonduri: inchidem exercitiul financiar 2014 – 2020 (cu plati pana in 2023), deschidem exercitiul financiar 2021 – 2027 si avem de lansat Planul

Ne face plăcere să vă invităm la cea de-a patra ediție a ConstructFEST, un eveniment de referință pentru piața de construcții din România și, totodată, evenimentul care pune împreună cele mai
Sumar presă 8 iunie 2021
UNIUNEA EUROPEANĂ
Economica.net: CE propune extinderea ajutoarelor de stat pentru mobilitate curată, eficienţa energetică a clădirilor, circularitate şi
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a participat, astăzi, la dezbaterea cu tema ”De ce uităm? Ce am făcut cu clădirile degradate?”, organizată de Biblioteca
Produsul Intern Brut a scăzut cu 0,1% în Uniunea Europeană şi cu 0,3% în zona euro, în primul trimestru din 2021, comparativ cu precedentele trei luni, ţările membre cu cea mai mare creştere
![]() |
Cristian Erbașu, acționarul majoritar al Construcții Erbașu SA
|
Multe dintre obiectivele relansării și dezvoltării economice în anul 2021 se bazează pe speranța accesării a fondurilor europene într-un ritm mai accelerat decât în perioadele anterioare. Însăși
Sumar presă 5 mai 2021
UNIUNEA EUROPEANĂ
Agerpres.ro: România Educată va avea un buget de 3,7 miliarde euro, respectiv 12% din PNRR. Ajustarea bugetului Planului Naţional de Redresare şi

Marea companie de construcții își caută forță de muncă în primul rând în România. Din păcate însă, disponibilitatea actuală este mult sub necesar, astfel că se vede nevoită să apeleze şi la forță


